Home » Despre Poienesti » Turismul

Turismul in comuna Poienesti

 

 

1.Turism religios.

 

Manastirea Floresti.

 

Ansamblul Mănăstirii Floreşti  (Simila, Florentina), sat Floreşti, com. Poieneşti, jud. Vaslui .Mănăstirea întemeiată de Cârstea Ghenovici, mare vornic şi soţia sa, Anghelina, în secolul al XVI-lea (a.1598), a fost înnoită de urmaşii săi, Gavriliţă Costache vornicul şi fiii săi – Vasile vornicul şi Lupu vistiernicul – împreună cu Antohie Jora hatmanul, în secolul al XVII-lea (c.1686-1694) şi reclădită de egumenul Nil între 1852-1859. După tradiţie, mănăstirea ar fi fost întemeiată în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (c.1480), pe vatra veche a satului Floreşti, la cca. 4 km nord de amplasamentul actual. Şi-a luat numele de la schitul construit de către călugăriţa Florentina (Floarea) pe apa Simila (Smilna), a cărui biserică de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” a coexistat un timp cu biserica de zid „Sf. Ilie” a mănăstirii, după cum reiese dintru-un document emis de domnul Ştefan Tomşa la 25 aprilie 1612. În 1806, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, împreună cu alţi urmaşi ai ctitorilor, a închinat aşezământul mănăstirii Esfigmen de la muntele Athos, ajungând în 1814 în subordinea Patriarhiei din Constantinopol. În 1851, deţinea moşiile: Floreştii, cu părţi înconjurătoare din Mirceştii şi Dracsenii din ţinuturile Vasluiului şi Tutovei; Laza cu cătunele şi părţile din Toporăştii şi Ivăneştii, Strâmtura şi Tămăşenii din ţinutul Vasluiului; Lungeştii, Elacul, Odaia Bursucanului, Timuleştii şi Antonia din ţinutul Tutovei.

În 1852, în incinta mănăstirii, pe lângă biserică, turnul-clopotniţă de poartă şi palatul egumenesc, se mai aflau 20 de chilii, situate pe latura de nord. După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, mănăstirea şi-a încetat activitatea. Lucrările, întrerupte, au fost finalizate de statul român între 1879-1901, pe baza studiilor arhitectului Burelli, biserica devenind de mir, iar palatul egumenesc, spital. Mănăstirea a fost redeschisă în 1991.Ansamblul actual cuprinde: biserica „Sf. Ilie”, palatul egumenesc, turnul de poartă şi clopotniţa, toate purtând amprenta reconstrucţiei în manieră romantică dintre anii 1852–1859, şi zidul de incintă din 1800. Azi, în curs de restaurare, cu fonduri de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Deţine spaţii de masă şi cazare.

Biserica „Sf. Ilie” a Mănăstirii Floreşti, sat Floreşti, com. Poieneşti, jud. Vaslui  construită la iniţiativa egumenului Nil între 1852-1859, se află pe locul vechiului lăcaş ctitorit de către Cârstea Ghenovici, mare vornic şi soţia sa Anghelina, în secolul al XVI-lea (a.1598) şi înnoită de urmaşii săi, Gavriliţă Costache vornicul şi fiii săi – Vasile vornicul şi Lupu vistiernicul – împreună cu Antohie Jora hatmanul, în secolul al XVII-lea (c.1686-1694). Lucrările sistate după secularizarea averii din 1863, au fost finalizate de statul român, în perioada 1879-1883, la stăruinţa lui Iosif Gheorghian, episcop al Huşilor (1865 – 1879), sub conducerea arh. Burelli, ing. Gr. Palada şi Onofreo Messina. Grav avariată de cutremure, biserica a fost restaurată de Ministerul Culturii şi Cultelor, între 1992 şi 2007.           Biserica, de tip sală neogotică, sprijinită de contraforturi şi încadrată pe vest de două turnuri octogonale, are plan triconic, adaptat la cultul ortodox, absidele laterale cu trei laturi şi absida altarului pentagonală. Pereţii portanţi din cărămidă, ridicaţi pe un soclu de piatră, au o siluetă zveltă, străpunsă de o serie de deschideri în arc frânt. Ancadramentele ferestrelor şi portalul, elementele înglobate în contraforţi, friza de sub cornişă, dantelăria în arc frânt şi rozasa de pe faţada de vest din piatră traforată, contribuie la imaginea neogotică a bisericii. La interior, pronaosul este acoperit cu o boltă semicilindrică, sprijinită pe arcuri dublou şi console decorate cu motive vegetal-florale, surmontate de iniţialele ctitorului: ,,A.N.E.” (Arhimandrit Nil Esfigmenul), naosul cu o boltă pe pandantivi, iar altarul şi absidele laterale cu semicalote. În pronaos se află icoana făcătoare de minuni: „Maica Domnului cu Pruncul”, ferecată cu argint-aurit în 1749 de către Doamna Moldovei, Ecaterina, soţia domnitorului Constantin Mavrocordat, a cărei salbă este astăzi la Muzeul Judeţean „ Ştefan cel Mare” Vaslui. Se mai păstrează amvonul, scaunul arhieresc şi iconostasul din secolul al XIX-lea, ulei pe lemn. În pridvor, sunt trei plăci de marmură, cu inscripţii, încastrate în zid în 1914: una din 1694, scrisă în chirilică, şi două din 1859, în limba greacă. Tetraevanghelul, manuscris, dăruit de ctitori în 1596, se află în custodie la Muzeul Naţional al României, iar cărţile vechi de cult la Muzeul eparhial din Huşi.

 

 

Palatul egumenesc al Mănăstirii Floreşti, sat Floreşti, com. Poieneşti, jud. Vaslui a fost construit între 1852 şi 1859, de către egumenul Nil. Între 1881 şi 1992 a funcţionat ca spital. Din 1998 se află în restaurare, din fondurile Ministerului Culturii şi Cultelor. Clădire reprezentativă, de factură clasicistă, cu două nivele şi beciuri. Planul pătrat este ordonat simetric după un ax median, marcat în faţadă printr-un decroş cu trei axe şi fronton monumental la intrarea principală de pe est. Faţadele sunt decorate cu elemente din repertoriul stilistic neoclasic (stâlpi adosaţi, bosaje, ancadramente cu deschideri în arc în plin cintru) şi romantic (friză de arcaturi, consolete, casetoane). Scară monumentală de lemn la interior şi coloane cu capitel simplu, la etaj.

 

 

Turnul de poartă şi clopotniţa Mănăstirii Floreşti, sat Floreşti, com. Poieneşti, jud. Vaslui a fos ridicat între 1852-1859, pe latura de sud, la intrarea principală în incintă, de către egumenul Nil. Lucrările au fost finalizate în 1901, sub conducerea arh. Burelli, ing. Gr. Palada şi Onofreo Messina.

Edificiu monumental, cu turn clopotniţă în axul arcadei semicirculare a porţii şi două corpuri mai scunde, cu arcade oarbe, pe flancuri. Construcţie în stil romantic, cu faţade din cărămidă aparentă şi elemente decorative din piatră sculptată, inspirate din repertoriul medieval: rozase, friză de arcaturi, consolete, traforuri trilobate, decor în „X”, fleuroane, însemnechiriarhice (crucea, mitra şi cârja).

 

 

Zidul de incintă al Mănăstirii Floreşti, sat Floreşti, com. Poieneşti, jud. Vaslui Ridicat în 1800 de egumenul Ioasaf şi întărit cu metereze între 1812-1821 de egumenul Luca. Reparat în 1916, cu piatră de pe loc, astăzi, în mare parte, surpat. Zidul delimita, iniţial, incinta cu traseu rectangular (110 x 92 m), cu trei întreruperi: accesul principal – pe latura de sud, pe sub turnul de poartă, folosit şi astăzi; la est spre grădină; la sud-vest spre drumul satului. Este construit din piatră semiecarisată, legată cu mortar de var şi pilaştri de piatră de Floreşti, având o înălţime medie de 3 m şi o grosime de 80 cm.

 

 

2. Turism istoric (arheologic).

 

Situl arheologic “Magura “ ,Dealul Teilor

 

In Poienesti exista un sit arheologic ,,Magura” pe Dealul Teiului care a fost identificat de prof. Constantin Chiodaru in 1936 si apoi cercetat sistematic in anii 1948-1949 de prof. Radu Vulpe.

Cercetarile au fost reluate de o echipa condusa de prof. dr. Mircea Babes in anul 1979 si intr-un timp de peste 20 de ani situl a fost cercetat in totalitate. In urma cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca numele sitului Poienesti este folosit in prezent la definirea a doua aspecte culturale si anume:

  1. Cultura carpica(Poienesti – Vartescoiu) atribuita populatiei geto-dacice din estul carpatilor care a intrat in istorie cu denumirea de carpi si care probabil au dat si denumirea Muntilor Carpati.
  2. Cultura bastarna(Poienesti- Lucaseuca) atribuita populatiei de neam Germanic (bastarnii) care au ajuns pe aceste meleaguri in sec. III-II i. Hr.

Descoperirile din cadrul statiunii arheologice Poienesti demonstreaza o vietuire umana neintrerupta pe teritoriul comunei din neolitic si pana azi.

            După o întrerupere fortuită în anul 1993, în perioada 5 septembrie – 8 octombrie 1994 s-a desfăşurat cea de-a XIV-a campanie a noilor săpături de pe “Măgura” de la Poieneşti. Cercetările s-au concentrat, ca şi în anii precedenţi, în partea de N şi NE a colinei, urmărind epuizarea acestei zone marginale a sitului. Aici au fost amplasate suprafeţele s. 80-84, însumând 526 mp; cu aceasta, suprafaţa excavată în cursul noilor săpături (1979-1994) totalizează 6426 mp, care se adaugă celor cca. 1800 mp săpaţi de Radu Vulpe în 1949. Astfel, până în prezent au fost cercetate aproximativ patru cincimi din întinderea “Măgurii” şi se conturează perspectiva ca săparea exhaustivă a importantelor monumente de la Poieneşti să se încheie, în mare, în viitorii 4-5 ani. În campania 1994 au fost descoperite 41 complexe noi (nr. 1398-1438): 18 morminte, 14 gropi, 6 complexe pe nivelul antic (dintre care trei pot proveni din locuinţe de suprafaţă) şi trei locuinţe adâncite; în plus, 7 complexe identificate în campania 1992 au putut fi acum epuizate. În lista-inventar a şantierului, sub nr. 2981-3125, au fost înregistrate 145 obiecte şi loturi de obiecte (inventare funerare şi din alte complexe). Asezările preistorice (Cucuteni A-B şi Noua) au livrat în această campanie doar două complexe, cu foarte puţine materiale. În ordine cronologică urmează necropola getică timpurie, din sec. V-VI a.Chr., amplasată în treimea nordică a “Măgurii”. În campania 1994 au fost descoperite şapte morminte de incineraţie: şase în gropi mari (M. 1408, 1417, 1419, 1430, 1431, 1437) şi unul în urnă cu capac (M. 1400). Două morminte erau lipsite de inventar mărunt, iar celelalte au livrat doar câte un cuţit de fier (M. 1408, 1419) sau puţine vârfuri de săgeţi de bronz, de tip “scitic” (M. 1430, 143, 1437). Cu un total actual de 41 morminte de incineraţie, necropola de la Poieneşti este comparabilă cu cele mai mari necropole getice de la răsărit de Carpaţi, cele de la Strahotin (jud. Botoşani) şi Hansca (Rep. Moldova). Din necropola de tip Poieneşti-Lukasevka nu s-a descoperit în 1994 nici un mormînt, suprafeţele săpate situîndu-se deja dincolo de limitele ei de N şi NE. Cu un total actual de 203 morminte şi cu perspectiva de a furniza încă alte morminte în zona ei de S şi SV, aceasta este cea mai mare necropolă cercetată a culturii bastarne. Necropola carpică de tip Poieneşti-Vârteşcoiu, datată în prima jumătate a sec. III p. Chr. a livrat în 1994 zece morminte, dintre care şapte de incineraţie (M. 1398, 1399, 1403, 1405, 1407, 1410, 1435) şi trei de înhumaţie, de copii (M. 1406, 1415,1433). În total, din cele 208 morminte carpice descoperite până în prezent, 131 sunt de incineraţie, iar 77 de înhumaţie, de copii. În legătură cu mormintele descoperite în 1994 trebuie relevată folosirea exclusivă a vaselor lucrate la roată drept urne sau capace. Dintre piesele de inventar, o menţiune specială merită cele două fibule cu port-agrafă înaltă care plasează M.1410 printre cele mai târzii morminte, la mijlocul sau chiar în a doua jumătate a sec. III p.Chr. Această datare este explicabilă, având în vedere faptul că ne aflăm la periferia nordică a înmormântărilor. Necropolei carpice îi urmează la Poieneşti, în a doua jumătate a sec. III p.Chr., o aşezare a aceleiaşi culturi; opt dintre complexele descoperite în 1994 (cinci gropi, un cuptor şi două complexe pe nivel) îi aparţin. Cuptorul (cpl. 1235), de tip casnic, utilizat în aer liber, avea vatra placată cu cioburi provenind în principal dintr-o “amforă” de tip carpic. În sfîrşit, aşezării carpice îi urmează în sec. IV p.Chr. o aşezare a culturii Sântana de Mureş – Cerneahov, ilustrată şi ea în campania 1994 doar printr-un număr redus de complexe (6), cu puţin material. O cantitate mai mare de ceramică şi chirpic s-a recoltat doar din bordriul B. 1423. Ultimul monument de pe “Măgura” de la Poieneşti este necropola medievală (sec. XIV – XVI). Deşi lipsit de inventar, M.1402 poate fi atribuit acestei necropole; în groapa sa au fost găsite fragmente ceramice şi de chirpic antrenate din stratul aşezării cerneahoviene. În total, necropola medievală numără în prezent 19 morminte, grupate mai ales pe panta de E dar apărute izolat şi în alte locuri de pe “Măgura”. Fără a produce revelaţii (cu excepţia M.1410, cu fibule care marchează contactul cronologic nemijlocit dintre necropola şi aşezarea carpică), campania 1994 reprezintă încă un pas important spre atingerea scopului urmărit: explorarea integrală a monumentelor, în special a necropolelor, de pe “Măgura” de la Poieneşti.

 

 

 

 

 

3.Turism de vanatoare.

 

 

 

 

Cabana Oprisita

 

 

 

 

Judetul Vaslui nu are statiuni turistice. Are, insa, cateva cabane care pot rivaliza cu conditiile oferite de hoteluri de trei si patru stele din alte zone ale Moldovei. Sunt fostele cabane de vanatoare ale lui Nicolae Ceausescu, inchiriate in totalitate pentru Revelion sau diferite sarbatori sau evenimente.

Cabanele de vanatoare ale lui Ceausescu din judetul Vaslui sunt amplasate in locuri de un pitoresc aparte, din care nu lipsesc padurea, apa, fauna. Sunt patru la numar si toate au fost modernizate in ultimii ani pentru a primi turisti pretentiosi, cu multi bani.      Cabana de la Oprisita, din apropierea satului cu acelasi nume, este situata in inima

unei paduri cu stejari falnici. Fosta vila de protocol pe timpul lui Ceausescu, unde mai-marii acelor timpuri petreceau noapte de noapte, a fost construita in perioada 1985-1987. Este “perla” Directiei Silvice Vaslui, locul in care toate delegatiile importante din afara sunt duse pentru un protocol de patru stele. Cabana de la Oprisita este si cea mai scumpa, iar dotarile sunt de patru stele – camere cu baie proprie si apa calda la discretie, apartamente, living cu semineu si plasma etc.

Inchirierea intregii cabane de la Oprisita pentru 24 de ore ajunge la 15 milioane de lei.

 

Cabana Gadeasa

 

La 10 kilometri de Oprisita se afla cabana de la Gadeasa. Un loc mirific, unde turistii se pot plimba cu barca pe lacul din zona, pot face drumetii sau se pot desfata cu linistea locurilor. O zona in care inchirierea cabanei poate ajunge la 14 milioane de lei, pentru 24 de ore.  Cabanele din zona orasului Vaslui, de la Gadeasa si Oprisita, dar si cele doua din zona Husi, respectiv de la Siscani si Valea Teiului sunt construite in perioada comunista, in anii 1977-1987. Dupa Revolutie acestea au ramas, ca de altfel si celelalte din intreaga tara, in patrimoniul Directiei Silvice, institutie care le administreaza. Din primavara acestui an, cabanele au fost incluse in circuitul turistic, fiind deschise tuturor celor care vor sa-si petreaca fie sfarsitul de saptamana, fie sarbatorile de iarna sau de Paste, fie sa organizeze diverse alte evenimente, la aer curat, in inima padurii.

4. Turismul Sportiv.

 

Parapantism si deltaplanorism.

 

In comuna Poienesti, pe dealul lui Toma si pe dealul Cetate ,iubitorii sporturilor extreme vin si incearca senzatii tari prin parapantism si deltaplanorism.

 

Fondul cinegetic

Fauna cinegeticã a comunei Poienesti este diversã, permitând organizarea unor partide de vânãtoare de neuitat. Din actiunile de vânãtoare cu turisti strãini, în special vânãtoare de mistreti, Directia Silvicã Vaslui realizeazã, anual, peste 30.000 de Euro, iar din exportul de iepuri vii pentru colonizãri alte aproximativ 61.000 de Euro. Principalele specii de animale care trãiesc în pãdurile judetului sunt cerbul carpatin, cãpriorul, mistretul si iepurele. Vânãtorii pot vâna potârnichi, fazani, rate si gâste sãlbatice, sitari, precum si vulpi si alte specii, dar numai cu aprobarea Directiei Silvice. Pentru atragerea vânãtorilor din strãinãtate, în special din Spania, Portugalia si Franta, Directia Silvicã Vaslui dispune de trei cabane de vânãtoare, care asigurã cazare si masã pentru turisti: cabana Siscani (Ocolul Silvic Husi), cabanele Oprisita si Gâdeasa (Ocolul Silvic Vaslui). Asociatia Vânãtorilor si Pescarilor Sportivi din judet administreazã 36 de fonduri de vânãtoare, pe lângã cele 18 aflate în gestiunea Directiei Silvice Vaslui.